R.N.S F.R.S.C 2013

*****

FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE SPORT COLUMBOFIL

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PARTEA   I

 

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A F.R.S.C.

 

PARTEA   II

 

REGULAMENTUL NAŢIONAL SPORTIV

 

 

TITLUL  I

CONCURSURI COLUMBOFILE

 

 

TITLUL  II

EXPOZIŢIA NAŢIONALĂ DE PORUMBEI SPORTIVI

 

 

 

 

 

 

 

PARTEA   I

 

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A F.R.S.C.

 

 

 

CAP. I

 

DISPOZIŢII GENERALE

 

     Art. 1                  

 

  • Dreptul la libera asociere, în scopul constituirii unei structuri sportive, este un drept al oricărei persoane fizice sau juridice.

     Art. 2

  • Federaţia Română de Sport Columbofil reprezintă o structură sportivă de interes naţional, constituită prin asocierea cluburilor sportive şi asociaţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti care au dorit afilierea la F.R.S.C.

     Art. 3        

  • Federaţia Română de Sport Columbofil este persoană juridică de drept privat, autonomă, neguvernamentală, apolitică şi fără scop lucrativ.

  Art. 4        

  • Federaţia Română de Sport Columbofil se organizează şi funcţionează în baza statutului propriu elaborat în conformitate cu reglementările legislative în vigoare şi cu statutul Federaţiei Columbofile Internaţionale.

MIJLOACE NECESARE PRACTICĂRII SPORTULUI COLUMBOFIL 

Art. 5  

În dotarea membrului columbofil – crescător de porumbei obligatoriu cu legitimaţie ( licenţă ) şi cotizaţie plătită la zi , au în vedere următoarele:

a)     porumbei călători maturi , tineret si pui

b)    crescătorie

c)     inele genealogice

d)    coordonate GPS

e)     mijloace de cronometrare ( ceasuri mecanice sau electronice )

Art. 6 

În dotarea organizatorilor de competiţii au în vedere următoarele obligaţii :

a)     centru de îmbarcare şi desigilare  amenajat specific

b)    cleme de concurs

c)     sisteme de îmbarcare

d)    imprimate tipizate

e)     alte materiale necesare

 

REGULI SPECIFICE PRIVIND PRACTICAREA

SPORTULUI COLUMBOFIL

 

  • Membrii columbofili trebuie să depună până cel târziu 15 noiembrie al fiecărui an, la sediul cluburilor afiliate F.R.S.C. cotizaţia anuală stabilită de către Biroul Federal al F.R.S.C.
  • Membrii columbofili primesc o licenţă de zbor prin care sunt autorizaţi de către compartimentele tehnice ale cluburilor să participe la concursurile organizate de acestea şi au dreptul la avantajele acordate de F.R.S.C.
  • Inelele genealogice vor fi eliberate de către F.R.S.C. prin intermediul cluburilor pâna la data de 15 ianuarie al fiecărui an.

CAP. II

 

CLUBURILE SPORTIVE COLUMBOFILE 

     Art. 7        

  • Clubul sportiv columbofil este o structură sportivă, fără scop lucrativ, persoană juridică nonprofit, care  respectă prevederile din normele şi regulamentele Federaţiei Române Sportiv Columbofile.

     Art. 8        

  • Scopul clubului sportiv columbofil îl constituie desfăşurarea de concursuri columbofile cu rezultate cât mai bune la nivel judeţean şi naţional.

Art. 9 

  • Pentru a putea desfăşura concursuri columbofile şi pentru a putea întocmii clasamentele concursurilor pe club, vor fi respectate următoarele condiţii:
  1. participarea a cel puţin 10 membrii columbofili, fiecare dintre ei, obligatoriu, să deţină ceas de cronometrare ( tip mecanic sau electronic );
  2. participarea a minim 100 de porumbei aparţinând obligatoriu membrilor clubului respectiv.
  3. nu se admite introducerea de porumbei în masina care nu participa la concurs.

CAP. III

ASOCIAŢIILE JUDEŢENE DE SPORT COLUMBOFIL

 

    Art. 10

  • Asociaţiile Judeţene de Sport Columbofile si a Municipiului Bucureşti              ( A.J.S.C. şi a M.B.) sunt persoane juridice de drept privat constituite din  cluburile sportive cuprinse în sistemul competiţional judeţean, afiliate și recunoscute de acestea.
  • Dobândirea personalităţii juridice se face în condiţiile legii, ca asociaţii fără scop lucrativ.
  • La nivelul fiecărui judeţ, respectiv, al Municipiului Bucureşti, se poate constitui o singura asociaţie judeţeană columbofilă.
  • A.J.S.C. şi a M.B. se vor afilia la F.R.S.C., respectarea statutului și regulamentelor F.R.S.C. fiind obligatorii pentru ele si membrii care le compun.

         Art. 11

  • Scopul A.J.S.C. şi a M.B.  îl constituie organizarea activităţii columbofile la nivel judeţean, respectiv, municipal.
  • Obiectivele, atribuţiile, drepturile și îndatoririle A.J.S.C. şi a M.B.  decurg prin statutul și regulamentele F.R.S.C. și din puterea delegată de federaţie.
  • A.J.S.C. şi a M.B. îşi desfăşoară activitatea pe baza statutului și a regulamentelor proprii.
  • Statutul, regulamentele, normele si hotărârile organelor A.J.S.C. si a M.B. sunt obligatorii pentru membrii acestora.

         Art. 12

  • Principalele atribuţii ale A.J.S.C. si a M.B.  sunt :
    • elaborează programul strategic privind activitatea columbofilă în judeţul sau municipiul Bucureşti, dezvoltarea și promovarea sportului columbofil la nivel teritorial; organizează, sprijină și controlează aplicarea programului.
    • stabilesc calendarul sportiv judeţean anual ( planul de concurs )
    • organizează, conduc și controlează sistemul competiţional judeţean și omologhează rezultatele acestora, potrivit reglementărilor F.R.S.C., precum și propriilor regulamente.
    • organizează la nivelul judeţului, activităţi pentru formarea și/sau perfecţionarea responsabililor tehnici.
    • elaborează regulamente și norme proprii de organizare, tehnice, financiare și de asigurare materială privind organizarea și desfăşurarea activităţii columbofile din judeţ, în conformitate cu prevederile legale si reglementările F.R.S.C.
    • stabilesc și aplică măsuri pentru promovarea sportului columbofil în judeţul respectiv;
    • organizează și asigură păstrarea evidenței activităţii columbofile  din judeţ.
  • Membrii afiliaţi ai unei A.J.S.C. și a M.B. sunt reprezentaţi la nivel naţional prin delegatul / delegaţii săi cu drept de vot în Adunarea Generală a F.R.S.C.

PARTEA   II 

REGULAMENTUL NAŢIONAL SPORTIV 

TITLUL  I

CONCURSURI COLUMBOFILE

CAP. I

 

OBIECTUL REGULAMENTULUI

Art. 1

 

Federaţia Română de Sport Columbofil stabileşte prezentul Regulament Sportiv Naţional care va trebui respectat în mod strict de către toţi membrii federaţiei, fiind aplicabil tuturor concursurilor organizate.

Art. 2

Regulamentul naţional pentru practicarea sportului columbofil cu porumbei cuprinde norme generale de practicare a acestui sport în scopul asigurării unei bune organizări a activităţii competiţionale.

Art. 3 

Ţinând cont de specificul local, atât asociaţiile judeţene cât şi cluburile sportive îşi pot elabora propriile regulamente privind desfăşurarea concursurilor pe care le organizează, fără a contrazice prezentul regulament şi fără să afecteze în vreun moment libertatea şi drepturile membrilor.

 

CAP. II

 

TIPURI DE CONCURSURI

 

Art. 4           

Concursurile cu porumbeii călători se aprobă de către C.N.S. şi se desfăşoară pe categorii de distanţă, după cum urmează:

–      100 – 400 Km. categoria viteză;

–      300  – 600 Km. categoria demifond;

–      500 – 800 Km.  categoria fond;

–      Peste 800 Km. categoria maraton.

CONCURSURILE DE VITEZĂ ŞI DEMIFOND 

Art. 5           

Din punct de vedere al participanţilor și sub efectul liberei asocieri, patru sau mai multe cluburi apartinând aceluiași județ sau din județe diferite se pot grupa și pot forma așa numitele GRUPE COMPETIȚIONALE.

Grupele competiționale sunt stabilite înainte de începerea sezonului competițional și se evidențiază prin planul competițional depus la C.N.S. în termenele stabilite de prezentul regulament.

     Atenție !  În cadrul unei grupe competiționale se pot forma zone competiționale.

Zona competițională reprezintă asocierea a minim două cluburi aparținand aceluiași județ sau din județe diferite și sunt evidențiate prin planul competițional depus la C.N.S. în termenele stabilite de prezentul regulament.

     Un club sportiv columbofil, pe parcursul unui an competițional, poate face parte dintr-o singură zonă.

     În cazul unei grupe competiționale formate din cluburi ce provin din județe diferite se poate realiza și clasamentul județean, la care participa porumbeii aparținând cluburilor din același județ.

Astfel, pentru concursurile cu porumbeii călători la categoria I şi a II-a ( viteză şi demifond ), în funcție de asociarea cluburilor,  se pot întocmii urmatoarele tipuri de clasamente :

  1. a.     Clasamentul pe club
  2. b.     Clasamentul zonal
  3. c.     Clasamentul județean
  4. d.     Clasamentul pe grupare

Art. 6            Concursul pe club

În conformitate cu structura organizatorică a Federaţiei Române de Sport Columbofil, clubul sportiv columbofil reprezintă asocierea a cel puţin 15 persoane fizice care desfăşoară activitate columbofilă.

În acest context, se pot desfăşura “concursuri pe club”, pentru categoriile viteză şi demifond şi se pot întocmii clasamentele concursurilor respective dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

– participarea a cel puţin 10 membrii columbofili, fiecare dintre ei, obligatoriu, să deţină ceas de cronometrare ( tip mecanic sau electronic );

– participarea a minim 100 de porumbei aparţinând obligatoriu membrilor clubului respectiv

Atenție! Clasamentele concursurilor pe club care depășesc 250 porumbei pot fi luate în calcul la campionatul național cu respectarea prevederilor acestui regulament. Clasamentele concursurilor pe club care nu depășesc 250 porumbei vor fi luate în calcul doar la camopionatul național intercluburi.

Art. 7 Concursuri zonale și județene

În conformitate cu prevederile art. 5, zona competiţională , reprezintă asocierea a minim două cluburi aparținând aceluiași județ sau din județe diferite și sunt evidențiate prin planul competițional de concursuri depus la C.N.S. în termenele stabilite de prezentul regulament.

Menţionăm faptul că vom denumii în continuare „ concurs zonal „ acea competiţie unde participă cel puţin două cluburi sportive aparţinând aceluiaşi judeţ sau din județe diferite şi vom întocmii clasamentul zonal numai dacă la concurs participă minim 20 de crescători, 20 de ceasuri  și 250 de porumbei.

Dacă gruparea competițională este formată din cluburi ce provin din județe diferite, cluburile ce aparțin aceluiași județ  au posibilitatea să desfășoare concurs județean care va genera întocmirea clasamentului județean cu respectarea condițiilor ce reglementează concursul zonal.

Art.  8

Excepţii fac acele cluburi, care la categoria viteză şi demifond nu pot desfăşura concursuri columbofile cu nici o altă grupare, datorită aşezării geografice sau distanţei dintre crescătorii. În acest context, cluburile sportiv columbofile în cauză, vor întocmii numai clasamente pe club. ( la categ. viteză şi demifond ).

Art. 9   Concursuri pe grupare ( pe lansare )

Concursul pe grupare ( pe lansare ) – bazat pe principiul liberei asocieri, patru sau mai multe cluburi apartinand aceluiași județ sau din județe diferite se pot grupa și pot forma așa numitele GRUPE COMPETIŢIONALE.

 

     Atenţie – Un club sportiv, care în urma asocierii cu alte cluburi, participă la concursuri pe grupare, poate întocmii maxim patru tipuri de clasamente, după cum urmează:

–         clasamentul pe club

–         clasament zonal

–         clasament județean

–         clasament pe grupare ( pe lansare )

        

         Art. 10   

Dacă la nivelul unui judeţ sau a mai multor judeţe nu exista posibilitatea formării unei GRUPE COMPETIȚIONALE, se pot forma ZONE COMPETIȚIONALE, cu respectarea prevederilor art. 6.

In acest caz, concursul zonal va genera întocmirea a două tipuri de clasamente, după cum urmează:

–           clasament pe club

–           clasament zonal 

CONCURSURILE DE FOND ŞI MARATON

  Art. 11                

Din punct de vedere al asocierii cluburilor, se pot forma atât Grupe Competiționale cât și Zone Competiționale așa cum sunt definite la art. 4 al prezentului regulament și se vor desfășura urmatoarele tipuri de concursuri cu porumbeii sportivi la categoria fond și marat

a.      Concurs pe club, și se va întocmii clasamentul pe club dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

– participarea a cel puţin 10 membrii columbofili, fiecare dintre ei, obligatoriu, să deţină ceas de cronometrare ( tip mecanic sau electronic );

– participarea a minim 100 de porumbei aparţinând obligatoriu membrilor clubului respectiv.

                   b.      Concurs zonal, și se va întocmii clasamentul zonal           ( asocierea  a minim 2 cluburi ), dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

– participarea a cel puţin 15 de membrii columbofili aparţinând a cel puţin două cluburi sportive, fiecare dintre ei, obligatoriu, să deţină ceas de cronometrare     ( tip mecanic sau electronic );

– participarea a minim 200 de porumbei .

c.        Concurs judetean, și se va întocmii clasamentul județean la care participa porumbeii aparținând cluburilor din același județ , cu respectarea condițiilor specifice concursului zonal .

                   d.      Concurs pe grupare, și se va întocmii clasamentul pe grupare ( asocierea a minim 4 cluburi ), dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

– participarea a cel puţin 30 membrii columbofili, aparţinând a cel puţin patru cluburi sportive, fiecare dintre ei, obligatoriu, să deţină ceas de cronometrare    ( tip mecanic sau electronic );

– participarea a minim 200 de porumbei .

CAP. III

 

PROGRAMUL CONCURSURILOR

 

Art. 12         

Concursurile columbofile pentru porumbeii maturi si tineri (vârstă de un an) sunt acceptate începând din ultima săptămână a lunii aprilie și terminându-se în a doua duminică a lunii august, iar pentru porumbeii pui perioada acceptată este de la 10 august la 20 octombrie a fiecărui an.

Programul concursurilor va fi publicat pe site-ul oficial al FRSC până cel târziu la data de 25 aprilie la concursurile cu porumbei maturi-tineret şi 25 iulie la concursurile cu puii.

   

Art. 13             Calendarul competiţional ( planul de concurs )

Planul de concurs, documentul de bază al unui an competiţional, reprezintă de fapt, opţiunea fiecărui club sportiv columbofil de a se asocia sau nu cu alte cluburi în vederea realizării de concursuri columbofile pe o rută de zbor şi din localităţi bine stabilite. Altfel spus, în funcţie de obiective, fiecare grupare columbofilă întocmeşte calendarul  competiţional ( planul de concursuri ), atât pentru etapele de  viteză şi demifond şi separat pentru etapele de fond şi maraton.

 

Art. 14         

Termenul de depunere a planului de concursuri la maturi ,  este de  15 APRILIE  și la pui este de 15 iulie, a fiecărui an competiţional.

 

Art. 15         

Planul de concursuri va fi depus în trei exemplare, unul va rămâne comisiei național sportive, un exemplar va fi returnat clubului sau asociaţiei emitente şi al treilea exemplar va fi trimis omologatorului grupări respective.

Art.16

     Concursurile de viteză şi demifond se pot desfăşura la un interval de cel puţin 5 zile calendaristice între concursuri ( între ziua de lansare a concursului nr. 1 şi ziua de lansare a concursului nr. 2 să fie minim 5  zile calendaristice ).

 

Art. 17         

     Concursurile de fond se pot desfăşura la un interval de cel puţin 10 zile calendaristice între concursuri ( între ziua de lansare a concursului nr. 1 şi ziua de lansare a concursului nr. 2 să fie minim 10 zile calendaristice ).

 

Art. 18

Concursurile de maraton se pot desfăşura la un interval de cel puţin 12 zile calendaristice între concursuri ( între ziua de lansare a concursului nr. 1 şi ziua de lansare a concursului nr. 2 să fie minim 12 zile calendaristice ).

 

 

                                                          CAP.  IV

ÎNSCRIEREA PORUMBEILOR ÎN CONCURS

 

 

Art. 19  

La concursurile organizate de cluburile sportiv columbofile afiliate la F.R.S.C. pot participa numai crescătorii care sunt membrii columbofili, nesuspendaţi cu toate obligaţiile achitate către club si F.R.S.C , care se regăsesc în tabelul cu membrii columbofili ai clubului.

Tabelul cu membrii columbofili trebuie sa conţină obligatoriu următoarele date:

a)            numele şi prenumele membrilor

b)    adresa

c)     coordonate GPS

d)    licenţă F.R.S.C

 

Art. 20

Listele porumbeilor ce urmează să participe la concursuri in sezonul competiţional se întocmesc în două exemplare şi va conţine următoarele:

a)            clubul

b)    numele şi prenumele crescătorului

c)     adresa crescătoriei

d)    numerele genealogice ale porumbeilor

e)     sexul

f)      seria ceasului

g)     licenţă F.R.S.C.

Un exemplar va rămâne clubului participant iar cel de-al doilea va trimis la omologator.

Fişele de cronometrare pentru ceasurile mecanice sunt înseriate, autocopiative şi sunt puse la dispoziţie de către F.R.S.C. prin intermediul cluburilor.

Fişele de cronometrare pentru ceasurile electronice sunt înseriate şi cu semne distinctive puse la dispoziţie de către F.R.S.C. prin intermediul cluburilor.

 

 

Art. 21

Cluburile columbofile au obligaţia să ţină o evidenţă strictă ( pe serii ) a fişelor de cronometrare folosite de către fiecare participant la fiecare concurs.

Cuplarea seriilor inelelor genealogice cu inelele senzor

şi tipărirea listelor de start

 

Programul software de cuplare a inelelor senzor trebuie să fie pus la dispoziția cluburilor, necondiționat, odată cu achiziționarea sistemului de club.

Asocierea (cuplarea) seriilor inelelor genealogice cu inelele senzor (cipuri electromagnetice) se va face de către o persoană delegată de club pentru această procedură.

Lista cu porumbeii cuplați cu inele senzor ( lista de start ) se va tipari din ceas, va fi semnată de către crescător şi îndosariată la sediul clubului respectiv. Această operaţiune, obligatoriu, se va realiza înainte de începerea sezonului competiţional.

O copie a dosarului menţionat mai sus, pentru fiecare an competiţional, va fi trimisă la sediul F.R.S.C., obligatoriu, înainte de începerea sezonului competiţional.

Cuplarea cu inele senzor care nu poartă marca producătorului este strict interzisă.

Se interzice schimbarea senzorului unui porumbel în timpul sezonului de concursuri. Excepție se poate face doar atunci când se constată la îmbarcare, că senzorul nu mai funcționează. După re-cuplarea porumbelului cu un nou senzor, este obligatoriu să se tiparească lista cu porumbeii cuplați. Această listă va fi semnată și ștampilată de către membrii comisiei de îmbarcare, semnată de către crescătorul în cauză și se va atașa la dosarul concursului. O copie va rămâne la arhiva clubului iar altă copie va fi trimisă la sediul F.R.S.C. , urmând a fi ataşată la dosarul clubului din care face parte crescătorul în cauză.

 

Art. 22

Un porumbel poate participa la concursuri într-un sezon competiţional sub numele unui singur columbofil sau tandem columbofil. Tandemul columbofil presupune asocierea a doi sau mai mulţi columbofili, membrii ai cluburilor afiliate la F.R.S.C. ai căror porumbei se găsesc într-o singură crescătorie ( la aceeași adresă )

 

CLEMAREA ŞI ÎMBARCAREA PORUMBEILOR

Art. 23

     Aspecte organizatorice – Clemarea porumbeilor iar apoi îmbarcarea lor în mijlocul de transport specific activităţii columbofile se va realiza după cum urmează:

  1. a.                Pentru etapele de viteză şi demifond, clemarea respectiv îmbarcarea porumbeilor se poate realiza la nivelul fiecărui club sportiv columbofil, cu respectarea următoarelor condiții:

–         10 ceasuri ce aparțin membrilor acelui club

–         minim 100 porumbei ce aparțin membrilor aceluiași club

  1. b.                Pentru etapele de fond și maraton la nivelul fiecărei grupări formate, se vor desemna acele cluburi unde se vor constituii centre de îmbarcare care vor asigura desfăsurarea în bune condiții a clemării respectiv îmbarcării porumbeilor. OBLIGATORIU, un centru de îmbarcare se poate constituii din minim 15 membrii columbofili şi minim 15 ceasuri de cronometrare   ( mecanice sau electronice ). Fiecare asociaţie județeană, o dată cu depunerea planului de zbor va comunica Comitetului Naţional Sportiv    ( în scris ) clubul sau cluburile care vor devenii centre de îmbarcare la etapele de fond și maraton.

     IMPORTANT

     În cazul unui club sportiv, care nu mai îndeplineşte condiţiile stabilite pentru un centru de îmbarcare ( nr. de crescători şi de ceasuri ), de la etapa următoare, pentru tot sezonul competiţional, membrii columbofili ai clubului în cauză vor îmbarca porumbeii şi vor desigila ceasurile de cronometrare la cel mai apropiat centru de îmbarcare.

  Art. 24 

     Comisia de clemare ( pentru posesorii ceasurilor mecanice ) – este formată din minim 3 (trei) membrii columbofili. Cluburile au obligaţia să aibă permanent delegaţi prezenţi la clemarea şi îmbarcarea porumbeilor. Comisia va folosi masă de lucru, cleme de concurs, aparat de clemare (facultativ), pixuri, porumbeii şi fişele de cronometrare prezentate de columbofil sau delegatul său.

Columbofilul sau delegatul său care participă la concurs, va asista, din apropiere la clemarea și îmbarcarea propriilor porumbei. Din momentul predării porumbeilor la comisiile de clemare și verificare,crescătorul sau delegatul acestuia nu mai are dreptul să pună mâna pe proprii porumbei.

 

Art. 25 

     Comisia de clemare ( pentru posesorii ceasurilor electronice ) – este formată din minim 3 ( trei ) membrii columbofili care vor respecta procedura de îmbarcare pentru fiecare tip de ceas electronic după cum urmează:

Îmbarcarea porumbeilor în cazul ceasurilor tip electronic

 

     În timpul îmbarcării porumbeilor, cu excepția membrilor comisiei de îmbarcare, nici un crescător nu trebuie să stea la o distanță mai mică de 1 m față de unitatea de îmbarcare.

Proprietarul porumbeilor nu trebuie să facă parte din comisia de îmbarcare în timp ce sunt îmbarcați porumbeii lui.

La îmbarcare se va citi seria fiecărui porumbel îmbarcat afișată pe ecranul ceasului și se va verifica ca aceasta să corespundă cu seria de pe inelul genealogic. Dacă seriile nu sunt identice, acel porumbel nu va mai participa la concursul în cauză. Porumbelul respectiv poate fi re-cipuit în vederea participării la concursurile următoare, dar obligatoriu, se va printa  lista de start rectificativă ( semnată  de crescător ) care va fi ataşată la lista de start iniţială şi îndosariată  atât la dosarul clubului respectiv cât şi la dosarul listelor de start transmis la sediul F.R.S.C.

Ceasurile electronice, trebuie să permită îmbarcarea unui porumbel la un singur concurs. Dacă se încearcă îmbarcarea la un alt concurs, sistemul electronic trebuie să refuze îmbarcarea porumbelului respectiv.

 

Art. 26

 

                 Clemele de concurs – sunt recunoscute două tipuri de cleme de concurs:

  1. a.               cleme de concurs confecţionate din cauciuc, formă inelară, având marcate pe ambele feţe câte o serie unică. Acest tip de cleme sunt folosite de columbofilii care deţin ceasuri mecanice. Acest tip de cleme sunt asigurate de către F.R.S.C.
  2. b.               cleme electromagnetice folosite de columbofilii posesori de ceasuri electronice.

Art. 27 

Îmbarcarea porumbeilor în mijlocul de transport se face pe sexe în toate boxele astfel încat să nu se creeze privilegii pentru porumbeii unor columbofili.

Numărul de porumbei îmbarcaţi pe boxe pe o unitate de suprafaţă ( 1 m pătrat ) este de maxim:

  • 1-40, pe distanţa de 100-300 km
  • 1-35, pe distanţa de 300-500 km
  • 1-30, pe distanţa de 500-700 km
  • 1-20, pe distanţe de peste 800 km

Art. 28

Dacă în timpul clemării sau îmbarcării se eliberează involuntar unul sau mai mulţi porumbei, columbofilii au obligaţia să aducă porumbeii la clubul unde s-au îmbarcat sau să anunţe telefonic până la ora lansării, dacă nu etapa respectivă poate fi anulată.

CAP. V

REGLAREA, SIGILAREA ŞI PORNIREA

 CEASURILOR DE CRONOMETRARE

Art. 29  Tipuri de ceasuri.

Membrii columbofili au obligaţia să deţină ceasuri de cronometrare  în perfectă stare de funcţionare. Nu se admite schimbarea ceasului în timpul sezonului competițional (decât dacă respectivul ceas s-a defectat și este înlocuit cu altul cu aducerea la cunoștintă a tehnicului clubului și pe baza unui proces verbal în care se trece motivul schimbului și seria ceasurilor). Din punct de vedere al constatării porumbeilor, putem distinge două categorii de ceasuri de cronometrare şi anume:

  • ceasuri de cronometrare mecanice;
  • ceasuri de cronometrare electronice.

Art. 30  Ceasuri de cronometrare mecanice

a. Acest tip de ceasuri permite constatarea porumbeilor în sistem manual, fiecare membru columbofil este obligat să folosească atât bandă de hârtie cât şi  tuşiere de calitate, de asemenea sunt obligatorii tuburile pentru introdus clemele de concurs( la ceasurile fără capac la disc sau fără clapetă la fiecare cuşetă) pentru cel puţin primii cinci porumbei.

b. La nivelul fiecărui club sportiv, pentru fiecare etapă de concurs, va fi stabilită o comisie de verificare a ceasurilor de cronometrare mecanice, comisie care are competenţa de a elimina acele ceasuri  care nu îndeplinesc condiţiile minime de garanţie.

c. Comisia de verificare a ceasurilor mecanice are următoarele atribuţii:

  • Să verifice dacă închiderea ceasului se realizează în condiţii normale;
  • Să verifice dacă mecanismul de perforare a benzii funcționează perfect;
  • Să verifice dacă tamburul se învârte şi fără a se realiza bătaia ceasului, în acest caz ceasul nu va putea fi utilizat;
  • La deplasarea limbilor care indică ora respectiv minutele, acestea trebuie să opună rezistentă, nu trebuie să existe un joc al limbii generat de mişcări repezite sau zdruncinarea ceasului,  în caz contrar aparatul trebuie reparat;
  • Să verifice dacă componentele ceasului care asigura sigilarea nu se pot scoate dinspre exterior;
  • Să verifice ca imprimarea constatărilor pe banda să fie  perfect vizibilă;
  • Să verifice funcţionarea corespunzătoare a tamburului interior, banda valabilă pentru concurs este banda  înfăşurată pe tamburul interior;
  • Să verifice ca fiecare ceas mecanic să aibă trecut, pe o etichetă, la exterior,
    numele şi prenumele proprietarului;
  • Alte verificări care să asigure constatarea porumbeilor în condiţii optime.

d.   Pe fiecare  bandă de cronometrare, sub supravegherea comisiei, se va consemna:

  1.  concursul şi data lansării;
  2.  numele şi prenumele columbofilului (columbofililor) ce va/vor introduce
    cleme în ceas;
  3.  seria ceasului;

4. comisia de sigilare formată din trei persoane cu nume, prenume şi
semnătură proprie;

5. ştampila clubului organizator.

e.  Fixarea indicatorului zilei se face pe linia de pe cadran a ultimei cifre
(cea mai mare) specifice fiecărui ceas şi anume pe ziua a 7-a, a 10-a sau a 12-a (perioada maximă de funcţionare a ceasului).

Pentru ceasurile Junior şi Benzing Paloma fixarea zilei se face pe ziua a 7-a.

  1. Fixarea orei se face la o oră întreagă, cel mai târziu la ora 20.

Orarul trebuie să fie fixat pe ora stabilită iar minutarul trebuie să fie la zero (0).Organizatorul decide fixarea orei de pornire a ceasurilor (aceeaşi pentru toţi columbofilii). Se recomandă ca bătaia de pornire a ceasurilor să se realizeze după un post de radio, robot telefonic sau ceasul atomic de la sistemul electronic.

g. Ceasul se sigilează de către comisia de verificare a ceasurilor mecanice.

h. Posesorii de ceasuri electronice nu sunt obligaţi să fie prezenţi la      sigilarea respectiv pornirea ceasurilor mecanice.
i. Cu ocazia sigilării ceasurilor se întocmeşte un Proces verbal de Sigilare în care vor fi trecute toate ceasurile participante (mecanice si electronice) şi va cuprinde următoarele informaţii: nr. curent, nume prenume columbofil, club, seria şi modelul ceasului, numărul de ordine a cuşetei de pe circumferinţa discului, în poziţia sigilat. Procesul verbal va fi semnat de membrii comisiei și fiecare crescător, şi ştampilat corespunzător.

k.  Cu ocazia pornirii  ceasurilor mecanice se întocmeşte un Proces verbal de Pornire în care vor fi trecute toate ceasurile mecanice şi va cuprinde următoarele informaţii: nr. curent, nume prenume columbofil, club, seria şi modelul ceasului, numărul de ordine a cuşetei de pe circumferinţa discului, în poziţia pornit. Procesul verbal va fi semnat de membrii comisiei și fiecare crescător, şi ştampilat corespunzător.

l. Dacă în momentul bătăii de pornire a ceasurilor un ceas nu porneşte sau sunt observate deficienţe de funcţionare, se pot acorda 15 minute pentru desigilarea, verificarea şi pornirea ceasului respectiv la “+ 15 minute”, toate acestea vor fi consemnate şi în procesul – verbal de sigilare al ceasurilor, sub supravegherea comisiei.

m. La concursurile de viteza si demifond , când sigilarea și pornirea are loc în aceeași zi ,se întocmeste un sigur proces verbal de Sigilare-Pornire în care vor fi trecute toate ceasurile participante (mecanice și electronice) şi va cuprinde următoarele informaţii: nr. curent, nume prenume columbofil, club, seria şi modelul ceasului, numărul de ordine a cuşetei de pe circumferinţa discului, în poziţia sigilat și pornit ( cu excepția ceasurilor electronice) . Procesul verbal va fi semnat de membrii comisiei și fiecare crescător, şi ştampilat corespunzător, dacă nu etapa respectivă nu va fi luată în calcul.

Art. 31         

 

     Ceasurile de cronometrare electronice     – fiecare tip de ceas electronic va fi utilizat conform normelor care reglementează procedura de îmbarcare pentru fiecare tip în parte, evidenţiate prin prezentul regulament. La ceasurile electronice trebuie ca fiecare columbofil să aibă trecută în memoria ceasului numărul licenței care nu trebuie să fie aceeași la 2 columbofili. Ceasurile electronice trebuie trecute pe procesul verbal de sigilare și fiecare membru are obligația să semneze în dreptul numelui său, dacă nu etapa respectivă nu va fi luată în calcul.

Art.  32        

Comisia de îmbarcare pentru ceasurile tip electronic va ştampila şi va semna pe fiecare pagină ce reprezintă fişa de îmbarcare pentru concursul respectiv și va raspunde pentru înscrisurile făcute, dacă nu etapa respectivă nu va fi luată în calcul.

                  CAP. VI

               TRANSPORTUL PORUMBEILOR LA

                         LOCURILE  DE LANSARE

Art. 33

Transportul porumbeilor spre locul de lansare se realizează numai cu mijloace specializate de transport cu respectarea următoarelor condiţii:

  • Compartimentarea containerului trebuie să asigure transportul porumbeilor în condiţii optime, fiecare  boxă trebuie să fie prevăzută cu sisteme de adăpare şi alimentare. De asemenea, boxele trebuie să fie numerotate vizibil;
  •  Închiderea în boxe a porumbeilor trebuie să se realizeze obligatoriu la sediul social al fiecărui club care organizează îmbarcarea de porumbei;
  • Numărul  porumbeilor închiși într-un compartiment ( boxă ) este determinat în funcţie de tipul concursului şi de dimensiunea boxei, după cum urmează ( pentru o boxă cu o suprafaţă de un metru pătrat ):

a. Pentru etapele în care porumbeii petrec în boxă o singură noapte până la momentul lansării, nr. maxim de porumbei la boxă este de 40;                          b. Pentru etapele în care porumbeii petrec în boxă două nopţi până la momentul lansării, nr. maxim de porumbei la boxă este de 35;

c. Pentru etapele în care porumbeii petrec în boxă trei nopţi până la momentul lansării, nr. maxim de porumbei la boxă este de 30;

d. Pentru etapele în care porumbeii petrec în boxă mai mult de trei nopţi până la momentul lansării, nr. maxim de porumbei la boxă este de 20.

  • După finalizarea  îmbarcării porumbeilor fiecare boxă sau seturi de boxe se sigilează la fiecare club și responsabilul tehnic al fiecărui club participant predă dosarul concursului, delegatului-lansator. Este obligatoriu sigilarea boxelor când mașina pleacă de la un club la altul pentru colectarea porumbeilor.
  • Dosarul etapei respective care conţine:

a. trei exemplare a procesului verbal de lansare;

b. două exemplare a diagramei maşinii;

c. două exemplare a borderoului de îmbarcare

d. un exemplar al tuturor fişelor de cronometrare a columbofililor               care au îmbarcat la acea etapă, este interzis îmbarcarea porumbeilor fără               întocmirea fişei de cronometrare.

e. numele, prenumele, adresa, nr. de telefon al delegatului-                    observator;

f. un plic obişnuit, pentru circuitul intern şi unul special (cu                  valoare timbrată ) la concursurile din străinătate;

g. pentru etapele de concurs cu lansare din localităţi ce nu aparţin         României, se va întocmi documentaţia necesară cu respectarea normelor               sanitar – veterinare.

  • În vederea evitării contagierii, nu vor fi închişi în cuşti porumbeii care prezintă semne de boală;
  • Pe timpul cât porumbeii închişi în boxe se află într-o locaţie, ei vor fi păziţi până la plecare de către comisii desemnate care vor asigura integritatea şi siguranţa păsărilor ;
  • Delegatul-lansator are obligaţia de a supraveghea şi de a asigura toate măsurile ce se impun cu privire la desfăşurarea în bune condiţii atât a transportului porumbeilor, a hrănirii şi adăpării acestora ( atunci când este cazul ) cât şi a lansării acestora. De asemenea, are un caracter obligatoriu deţinerea unui telefon mobil şi a unui ceas reglat la ora oficială a României.

 

CAP.  VII

    LANSAREA PORUMBEILOR

Art. 34 

     Locurile de lansare a porumbeilor  sunt stabilite  de clubul sau asociaţia organizatoare  şi vor purta denumirile localităţilor  cele mai apropiate locurilor respective.

  Art. 35

Clubul sau asociaţia organizatoare, va desemna o comisie de stabilire a locurilor de lansare din care va face parte obligatoriu delegatul – lansator. Această comisie, se va deplasa în toate localităţile prevăzute în planul de concursuri şi va stabili locul de lansare al porumbeilor pentru fiecare localitate în parte. Distanţa de calcul punct lansare – punct sosire va fi determinată pe baza coordonatelor reale ( sistem G.P.S. ) prin intermediul unei firme specializate stabilită de către F.R.S.C.

Art. 36

     Responsabilul tehnic al asociaţiei ( clubului ) organizatoare de concursuri are obligaţia de a contacta reprezentantul asociaţiei ( clubului ) de pe  raza căreia se lansează porumbeii, pentru fiecare etapă în parte, şi va solicita prezenţa unui delegat – observator la locul de lansare al porumbeilor.

Art. 37 

Prezenţa delegatului – observator este obligatorie la locul de lansare al porumbeilor, urmând costul deplasării acestuia să fie suportat de către organizatorul concursului respectiv. Delegatul – observator are următoarele atribuţiuni:

  • Verifică integritatea boxelor ( compartimentelor ), şi a sigiliilor existente;
  • Verifică modul de distribuţie al porumbeilor în boxe, urmărind informaţiile prezentate în diagrama concursului;
  • Supraveghează desfacerea sigiliilor a lacătelor sau a şuruburilor de închidere a uşilor ( acolo unde este cazul );
  • Asistă sau dacă este cazul participă efectiv la lansarea porumbeilor stabilind în acelaşi timp ora exactă ( ora României ) la care sa efectuat lansarea;
  • Completează procesul – verbal de lansare ( în trei exemplare ), aplică ştampila şi semnează atât pe procesul – verbal cât şi pe diagrama mijlocului de transport;
  • Aplică ştampila asociaţiei ( clubului ) din zona respectivă pe fiecare fişă de cronometrare existentă în dosarul concursului respectiv. Delegatul – lansator al asociaţiei organizatoare are obligaţia de a verifica această operaţiune pentru a prevenii lipsa ştampilei pe una sau mai multe fişe;
  • Primeşte de la delegatul – lansator,  un plic deschis,  completat cu adresa omologatorului de concurs, introduce un exemplar al procesului – verbal de lansare, un exemplar al borderoului de imbarcare şi un exemplar al diagramei. Plicul sigilat, va fi trimis de către delegatul – observator, prin serviciul poştal ( în maxim două zile ) la adresa menţionată mai sus;
  • Are competenţa de a consemna în procesul – verbal de lansare orice element ce poate genera nereguli privind concursul respectiv.
  • În cazul în care din motive personale, nu poate ajunge la locul de  lansare, este obligat să anunţe conducerea asociaţiei din care face parte pentru luarea măsurilor ce se impun privind înlocuirea cu un alt delegat – observator.

Art. 38   

În cazul în care lansarea nu se poate efectua din locul de lansare stabilit prin planul de concurs, din motive obiective (defecţiune a maşinii, vreme total nefavorabilă etc.), se poate decide fie amânarea etapei pentru a doua zi ( caz în care porumbeii vor fi alimentaţi corespunzător ), fie lansarea se va realiza din altă localitate ( obligatoriu în prezenţa delegatului – observator al asociaţiei gazdă ).

     Atenţie:  În cazul în care nu se poate ajunge la locul de lansare stabilit prin planul de concursuri, se poate lansa dintr-o altă localitate ( care din punct de vedere a distanţei se încadrează la o categorie inferioară ) – acest lucru este permis o singură dată într-un sezon competiţional.

ATENŢIE!

     ÎN CAZUL ÎN CARE DELEGATUL-OBSERVATOR NU SOSEŞTE LA LANSARE DIN MOTIVE CE NU ŢIN DIN CULPA ORGANIZATORULUI DE CONCURSURI, CONFIRMAREA LANSĂRII VA FI DATĂ TELEFONIC DE CĂTRE PREŞEDINTELE C.N.S. SAU DACĂ ACESTA NU POATE FI CONTACTAT, DE UN MEMBRU C.N.S. CARE VA INFORMA IMEDIAT ÎN SCRIS BIROUL FEDERAL AL F.R.S.C. DESPRE ACEASTĂ LANSARE.

     OBLIGATORIU MAŞINILE DE TRANSPORT PORUMBEI TREBUIE SĂ DEŢINĂ SISTEM GPS.

 

CAP.  VIII

 

                       DESIGILAREA CEASURILOR

Art. 39 

     Desigilarea ceasurilor tip mecanic – reprezintă activitatea prin care la o dată şi la o oră stabilită de organizator fiecare membru columbofil se prezintă la sediul clubului sau asociaţiei organizatoare  în vederea evidenţierii rezultatelor sale la concursul respectiv.  

Art. 40

Dacă un membru columbofil,  posesor al unui ceas mecanic, indiferent de motiv, nu se prezintă sau nu trimite ceasul constatator la locul şi ora stabilită de organizatori, nu va fi evidenţiat în clasamentul concursului respectiv. Excluderea din clasament este generată de lipsa “ bătăii de control final “ la ceasul în cauză.

Art. 41 

     Comisia tehnică de verificare a ceasurilor – este condusă de responsabilul tehnic al  clubului sau asociaţiei organizatoare şi are următoarele atribuţii:

  • Verifică integritatea fiecărui ceas tip mecanic, verifică prezenţa sigiliului şi se asigură că ceasul este pregătit pentru pontarea ( bătaia ) controlului final;
  • Stabileşte un membru al comisiei care va anunţa momentul efectuării controlului final ( se va utiliza fie un ceas atomic al sistemului electronic fie un ceas care indică exact ora naţională a României );
  • Organizează desigilarea propriu-zisă a ceasurilor, formând comisiile de desigilare ( minim trei columbofili ) şi stabileşte numărul de ceasuri pentru fiecare comisie în parte;
  • Împarte fişele de cronometrare corespunzătoare ceasurilor, pentru fiecare comisie în parte;
  • Întocmeşte  procesul – verbal de desigilare a ceasurilor.

Art. 42 

     Comisia de desigilare a ceasurilor mecanice – are următoarele atribuţii:

  • Desface sigiliul ceasului, îl deschide şi în funcţie de modelul aparatului extrage mai întâi discul cu cleme iar apoi banda de hârtie cu imprimările orelor de sosire a porumbeilor;
  • Verifică banda de hârtie şi stabileşte  dacă sunt cuprinse următoarele elemente:
    • însemnările şi ştampilele de la începutul benzii;
    • consemnarea numelui şi prenumelui columbofilului sau a columbofililor care au marcat în ceasul respectiv;
    • prima înţepătură (perforare) a benzii de hârtie ( semnifică momentul închiderii ceasului  ), obligatoriu trebuie să fie înaintea marcajului de control iniţial;
    • marcajele de pe bandă să fie vizibile astfel încât să poată fi citită exact ora, minutul, secunda şi ziua sosirii porumbeilor, inclusiv marcajul de control final;
    • a doua înţepătură a benzii ( semnifică momentul deschiderii ceasului ), obligatoriu să fie după marcajul de control final;
    • stabileşte  abaterea ceasului de la ora exactă ( plus sau minus) în funcţie de marcajul controlului final;
    • dacă abaterea ceasului de la ora exactă ( plus sau minus ) depăşeşte trei minute la 24 h ( ore ), marcajele de pe bandă nu vor fi luate în considerare  la întocmirea clasamentului etapei respective;
    • se extrag clemele din tambur ( una câte una şi în ordinea introducerii lor în ceas ), se citesc seriile inscripţionate pe fiecare clemă şi se caută corespondentul pe fişa de cronometrare stabilindu-se astfel ordinea de sosire a porumbeilor;
    • pe banda de hârtie, în dreptul fiecărui marcaj se va scrie ora minutul şi secunda sosirii porumbelului şi seriile clemei de concurs şi a inelului genealogic corespondent clemei respective conform fişei de îmbarcare;
    • fişa de cronometrare va fi completată cu orele de sosire a fiecărui porumbel;
    • marcajele care nu au clemă corespondentă vor fi anulate;

     ABATEREA ACCEPTATĂ DE LA ORA EXACTĂ, ÎN PLUS SAU MINUS, ESTE DE 3 MINUTE PENTRU FIECARE 24 ORE DE FUNCȚIONARE A CEASULUI MECANIC.

Art. 43 

     Evidenţierea rezultatelor la  ceasurile tip electronic – la nivelul fiecărui club  sau asociaţie organizatoare de concursuri columbofile se va desemna o comisie formată din minim trei persoane care vor asigura printarea listelor  de rezultate a ceasurilor tip electronic.

Art. 44  

Posesorii ceasurilor electronice au obligaţia de a se prezenta la sediul clubului, în vederea evidenţierii rezultatelor, la ora stabilită de organizatori. Întârzierea faţă de ora stabilită             ( maxim 30 minute ) nu va genera anularea rezultatelor evidenţiate în acel ceas, dar obligatoriu “ desigilarea “ ceasului electronic se va realiza de către comisia desemnată în intervalul de timp în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. Ceasurile tip electronic vor fi consemnate în procesul – verbal de desigilare al ceasurilor și crescătorul are obligația de a semna în dreptul numelui său, dacă nu etapa respectivă nu va fi luată în calcul.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      

Art. 45     

Comisia care  asigură printarea rezultatelor la ceasurile tip electronic are obligaţia de a ştampila şi semna fiecare pagină pe care sunt evidenţiate rezultate la concursul respectiv, dacă nu etapa respectivă nu va fi luată în calcul.

 Art   46 

Comisiile desemnate pentru evidenţierea rezultatelor la ceasurile tip electronic, vor respecta procedurile de utilizare prezentate după cum urmează:

  

Evidenţierea rezultatelor în cazul ceasurilor tip electronic

 

Comisia de evidenţiere a rezultatelor, va respecta procedura care generează printarea corectă a listei de sosire a porumbeilor pentru fiecare tip de ceas electronic în parte.

Lista cu sosirile va fi tipărită doar prin intermediul sistemului de club. După tipărire se va semna și ștampila de către comisia de evidenţiere rezultate. Nu se acceptă liste tipărite din calculator.

Se va verifica dacă codul concursului de pe fișa de sosire coincide cu codul concursului de pe lista de îmbarcare. Dacă cele două coduri nu coincid lista de sosiri va fi anulată iar porumbeii nu se vor lua în considerare pentru clasamente la concursul respectiv ( la ceasurile care permit această verificare ).

Porumbeii înregistrati la sosire, care au în memoria senzorului codul secret de îmbarcare corect, vor fi afișați pe lista de sosiri la coloana aferenta codului secret cu indicativul „OK”. Porumbeii care au în memoria senzorului un cod secret care nu se potrivește cu cel al concursului vor fi afișați cu indicativul „NOK” sau „??”. Ceasul va anula automat poziția acestor porumbei. Porumbeii în cauza nu vor participa la întocmirea clasamentului ( la ceasurile care permit această verificare ).

Ceasurile electronice trebuie să afișeze pe lista de sosiri ora Ceasului Atomic sau  a Ceasului GPS și ora proprie pentru a putea calcula abaterea de timp, în cazul în  care această abatere exista.

Dacă se constată abateri mai mari de 30 secunde pe zi pentru un sistem electronic de constatare, lista de sosiri va fi anulată, porumbeii sosiți neparticipând la întocmirea clasamentelor. Dacă pe fişa de sosiri  (evidenţiere rezultate ) nu sunt afişate corect, ora ceasului atomic respectiv ora “control” fişa în cauză va fi anulată.

În funcţie de caracteristicile fiecărui sistem electronic, pot fi îmbarcaţi porumbei pentru două sau mai multe concursuri diferite care se desfăşoară în acelaşi timp, îmbarcarea lor realizându-se pe piste diferite.

  • Pentru fiecare concurs, se va tipării fişa de îmbarcare care va fi ataşată la dosarul etapei respective;
  • Evidenţierea rezultatelor se va realiza tipărind fişa sosirilor pentru fiecare pistă în parte.

 

    ATENŢIE:

– Nu se pot desfăşura două concursuri în aceeaşi perioadă de timp decât dacă porumbeii sunt îmbarcaţi pe piste diferite. În cazul a două concursuri diferite, dacă se constată o suprapunere a porumbeilor pe aceeaşi fişă de îmbarcare respectiv de sosire (2 îmbarcări diferite pe aceeaşi pistă ),  vor fi omologate decât sosirile porumbeilor de la prima îmbarcare.

– Porumbeii care sunt evidenţiaţi pe fişa de sosire ca  “porumbei străini “ , fie că nu au fost îmbarcaţi pentru acel concurs fie că au fost şterse rezultatele îmbarcării, nu vor face parte din clasamentul etapei respective.

    

     ABATEREA ACCEPTATĂ DE LA ORA EXACTĂ, ÎN PLUS SAU MINUS, ESTE DE 30 SECUNDE PENTRU FIECARE 24 ORE DE FUNCTIONARE A CEASULUI ELECTRONIC.

 

REGULI GENERALE

 

Reguli generale privind îmbarcarea respectiv evidenţierea rezultatelor

în cazul ceasurilor tip electronic

 

Comisia de îmbarcare / desigilare se va asigura ca ora afișată de sistemele de îmbarcare este ora oficiala a României! (pentru Ceasurile Radio va fi CET + 1 oră, pentru ceasurile GPS va fi GMT + 3 ore pt. ora de vară).

Îmbarcarea respectiv evidenţierea rezultatelor la ceasurile tip electronic se va face cu ceasul radio sau ceasul GPS conectate la sistemul de club.

Daca ceasul Radio nu primește semnal iar ora indicata pe afișajul ceasului radio sau a sistemului de club prezintă eventuale abateri față de ora oficială a  României, îmbarcarea / desigilarea ceasurilor nu se va putea realiza, porumbeii respectivi nu vor fi luaţi în considerare în acel clasament.

Fisele de îmbarcare și fișele de evidențiere a rezultatelor se vor tipări doar prin intermediul unitații de îmbarcare. Aceste fișe trebuie să afișeze data și ora tipăririi precum și seria unitații de îmbarcare prin intermediul careia au fost tipărite. Nu vor fi omologate liste de îmbarcare și liste de desigilare care nu au afișată data și ora tipăririi. Nu vor fi omologate liste de îmbarcare și liste de evidențiere rezultate care nu au afişat  numărul de serie al unitații de club prin intermediul căreia s-a făcut tipărirea ( la tipurile de ceasuri electronice care afișează acest element ).

Fișele de îmbarcare respectiv de evidențiere rezultate  se vor tipării în trei exemplare. Un exemplar al fișei de îmbarcare / evidențiere rezultate, imediat după printare, va fi înmânată titularului ceasului respectiv. Acesta, are obligația de a verifica corectitudinea fișei și poate să atenționeze comisia cu privire la eventualele greșeli de procedură. În acest caz, comisia este obligata să remedieze eventualele greșeli respectând prevederile R.N.S.

Responsabilul tehnic al fiecărui club sportiv columbofil are obligația ca imediat după finalizarea procedurii de îmbarcare respectiv de evidențiere rezultate să verifice toate fișele din dosarul ceasurilor electronice iar în cazul depistării unor nereguli să dispună măsurile ce se impun în vederea remedierii acestora cu respectarea prevederilor regulamentare.

Nu se vor accepta liste de îmbarcare sau liste de sosiri dacă se constată semne vizibile de deteriorare a carcasei ceasurilor electronice, a sigiliilor sau a hologramelor de sigurantă, chiar dacă deteriorarea acestora s-a produs accidental.

Obligaţii declarative ale cluburilor sportiv columbofile

Fiecare club sportiv columbofil va întocmi o lista în care se va mentiona marca și seriile unităților de îmbarcare aflate în posesia clubului respectiv (pe tipuri de ceas electronic) precum și seriile cheilor magnetice de autorizare a operațiunilor de îmbarcare și desigilare. Acestă listă va fi vizată de către preşedintele clubului respectiv şi  trimisă la sediul federației înainte de începerea sezonului competiţional.               Dacă se va achiziționa un nou sistem de club în timpul sezonului seria acestuia va fi comunicată prin adresă scrisă secretariatului F.R.S.C.

Fiecare club sportiv columbofil va întocmi o listă în care se va menționa marca, seriile şi furnizorul tuturor ceasurilor tip electronic existente la clubul respectiv     Acestă listă va fi vizată de către preşedintele clubului respectiv şi trimisă la sediul federației înainte de începerea sezonului competiţional. Dacă se va achiziționa un nou ceas electronic în timpul sezonului, marca, seria şi furnizorul acestuia va fi comunicată prin adresă scrisă secretariatului F.R.S.C.

     În perioada concursurilor, unitațile de îmbarcare împreună cu “cheile” cartelele electromagnetice de autorizare vor fi ţinute la sediul clubului în locuri sigure, accesul fiind realizat numai prin intermediul responsabilului tehnic al clubului respectiv.

Cluburile sportiv columbofile, au obligaţia de a păstra toate listele de la concursuri ( fişele de îmbarcare şi fişele de evidenţiere a rezultatelor ) în copie,  timp de minim 1 an de zile de la încheierea unui sezon competiţional.

Dispoziţii finale

Federația Română de Sport Columbofil, prin persoanele desemnate, au dreptul să inspecteze orice sistem electronic de cronometrare și orice inel senzor dacă sunt constatate tentative de fraudare a rezultatelor. Proprietarului ceasului respectiv, este obligat să pună la dispoziţia verificatorilor toate elementele solicitate de aceştia, iar dacă este cazul, să permită trimiterea ceasului pentru o verificare finală chiar la producătorul sistemului respectiv.

Sistemele electronice de constatare trebuie să fie comercializate însoţite de manuale de instrucțiuni traduse în limba română. Informațiile din aceste manuale trebuie să fie explicite și să permită utilizarea ceasurilor fără asistenţă suplimentară din partea producătorului.

Este strict interzisă utilizarea senzorilor care nu au inscripționată marca producătorului.

Toate sistemele electronice trebuie să afișeze versiunea de software cu care funcționează. Astfel, se pot face verificări dacă sistemul folosește o versiune de software care este omologată.

Toate listele tipărite de sistemele electronice trebuie să fie în limba romană.

CAP.  IX

OMOLOGAREA CONCURSURILOR COLUMBOFILE

Art. 47      

Dosarul final al concursului

Pentru fiecare etapă de concurs se va constituii dosarul concursului respectiv care va cuprinde următoarele elemente:

– clasamentele porumbeilor şi columbofililor, în trei exemplare, semnate şi ştampilate corespunzător, pentru fiecare tip de clasament în parte;

– procesul verbal de lansare

– borderoul de îmbarcare;

– diagrama mijlocului de transport;

– certificatul sanitar veterinar vizat de medicii de vamă – când e cazul;

– procesul verbal de sigilare ceasuri;

– procesul sau procesele verbale de pornire ceasuri;

– procesele verbale de control intermediar – când e cazul;

– procesul verbal de desigilare ceasuri;

– alte documente justificative legate de concursul respectiv;

– fişele de cronometrare  (ştampilate la locurile de lansare de către delegatul observator );

– benzile ceasurilor de cronometrare (chiar şi cele anulate) vor fi prinse obligatoriu la fiecare fişă de care aparţine, pentru a facilita verificarea;

– adresa şi numărul de telefon a persoanei cu care omologatorul poate lua
legătura.

Art. 48 

Dosarele finale ale concursurilor vor fi expediate de către comisia tehnic-sportivă organizatoare de competiţie la omologator, după cum urmează:

– la concursurile organizate cu peste 3000 de porumbei angajaţi, termenul de expediere (data poştei) va fi de maximum 40 zile;

–  la toate celelalte concursuri, termenul de expediere va fi de maximum 30 zile.

Cu ocazia dosarului final al primului concurs se trimit la omologator, obligatoriu, planul de concursuri vizat de C.N.S. şi alte documente întocmite de organizator cu privire la anul competiţional.

  Art. 49

Compartimentul Omologatorilor.

Comisia Naţional Sportivă are obligaţia ca până la data de 1 Aprilie a fiecărui an competiţional să stabilească componenţa Compartimentului de Omologatori în funcţie de necesităţile şi grupările sportive ale fiecărui an și se va publica pe site-ul oficial al F.R.S.C.

     Atenţie!

În urma  propunerilor ( nominal ) a cluburilor privind desemnarea omologatorilor, până la data de 1 Aprilie a fiecărui an, C.N.S. va organiza o şedinţă de examinare şi verificare a cunoştinţelor tehnice ( tip grilă ) a celor care şi-au depus candidaturile. Pe baza rezultatelor finale a testării, vor fi stabiliţi omologatorii pentru anul competiţional în curs. Comisia de verificare a testelor tip grilă va fi desemnată de Biroul Federal al F.R.S.C.

Obligaţiile omologatorilor:

– are obligaţia de a aplica întocmai prezentul R.N.S.;

– are obligaţia de a comunica în permanenţă cu responsabilul tehnic al asociaţiei judeţene sau clubului organizator;

– are obligaţia de a sprijinii activitatea sportiv columbofilă printr-o atitudine constructivă;

– în cazul unor abateri dovedite a fi neintenţionate, are disponibilitatea de a remedia eventualele erori printr-o comunicare permanentă, respectând prevederile R.N.S.

– are obligația de a anunța președintele C.N.S. pentru neregulile constatate;

Art. 50

La finele anului competiţional, respectiv, sfârşitul lunii septembrie (pentru concursurile cu maturi şi tineri) şi sfârşitul lunii octombrie (pentru concursurile cu pui), fiecare omologator va întocmii un raport scris prin care va caracteriza activitatea sportiv columbofilă a cluburilor desemnate spre omologare. Termenul maxim de depunere al rapoartelor şi centralizatoarelor pe categorii de distanţă ( vizate de omologator ) este de 30 octombrie a anului competiţional. Până la data de 15 noiembrie a fiecărui an, va fi organizată şedinţa de analiză a activităţii omologatorilor care va genera aprobarea rezultatelor finale la nivel naţional.

CAP.  X

                   COMPETIŢIA COLUMBOFILĂ

–    condiţii de participare –

Art. 51

Federaţia Română de Sport Columbofil, din punct de vedere al activităţii competiţionale, organizează şi împarte competiţia sportivă după  cum urmează:

  1. A.     CAMPIONATUL NAŢIONAL INTERCLUBURI
  1. B.     CAMPIONATUL NAŢIONAL

 Art. 52 

A. Campionatul NaţionalInter-cluburi

  • Participanţi la campionatul naţional inter-cluburi:
  • toţi  columbofilii din România care sunt membrii cluburilor sportive sau asociaţiilor columbofile afiliate la F.R.S.C.;
  • de la o adresă nu au voie să participe mai mult de 2 columbofili la concursuri indiferent de tipul de ceas folosit.
  • tipul de clasamente şi centralizatoarele finale în cadrul campionatului naţional inter-cluburi:
  • în cadrul campionatului naţional inter-cluburi vor fi luate în considerare numai clasamentele pe club cu respectarea reglementărilor în vigoare prevăzute în acest regulament;
  • fiecare membru columbofil va participa la campionatul naţional inter-cluburi folosind punctajele obţinute conform clasamentelor pe club, atât pentru categoriile de porumbei cât şi pentru cele de crescător;
  • în cadrul campionatului naţional inter-cluburi, centralizatoarele finale, vor fi întocmite pentru toate categoriile prevăzute în Regulamentul Naţional Sportiv;
  • rezultatele  campionatului naţional inter-cluburi se vor regăsii ca parte distinctă în catalogul expoziţiei naţionale a F.R.S.C.

Art. 53       

CAMPIONATUL NAŢIONAL

  • participanţi la campionatul naţional:
  • toţi  columbofilii din România care sunt membrii cluburilor sportive sau asociaţiilor columbofile afiliate la F.R.S.C.;
  • de la o adresă nu au voie să participe mai mult de 2 columbofili la concursuri indiferent de tipul de ceas folosit.

  Art. 54

Campionatul naţional şi campionatul naţional inter-cluburi se desfăşoară pe aceleaşi categorii  de distanță cu respectarea prevederilor art.3 din prezentul regulament și este structurat după cum urmează:

  • Campionatul naţional:
  • Campionatul naţional al porumbeilor;
  • Campionatul naţional al columbofililor.
  • Campionatul naţional inter-cluburi
  • Campionatul naţional inter-cluburi al porumbeilor;
  • Campionatul naţional inter-cluburi al columbofililor.

  Art. 55 

     Campionatul Naţional al porumbeilor ( categorii )

Campionatul Naţional al porumbeilor se desfăşoară cu respectarea prevederilor stabilite prin prezentul regulament şi a normelor de participare pentru fiecare categorie în parte, după cum urmează:

Nr.crt.

Denumirea categoriei

(campionatul F.R.S.C.)

Nr. de etape

realizate

Total Km.

( minim )

1.

 viteză tineret

5 – din care: max. 2 din clasamentul pe club

750 Km.

2.

 viteză maturi

5 – din care: max. 2 din clasamentul pe club

750 Km.

3.

viteză tineret palmares

10 – din care: max. 4 din clasamentul pe club

1500 Km.

4.

viteză maturi palmares

10-din care: max. 4 din clasamentul pe club

1500 Km.

5.

demifond tineret

4 – din care: max. 2 din clasamentul pe club

1300 Km.

6.

demifond maturi

4 – din care: max. 2 din clasamentul pe club

1300 Km.

7.

demifond tineret palmares

8 – din care: max. 4 din clasamentul pe club

2600 Km.

8.

demifond maturi palmares

8 – din care: max. 4 din clasamentul pe club

2600 Km.

9.

fond tineret

3 – din care: max. 1 din clasamentul pe club

1600 Km.

10.

fond maturi

3 – din care: max. 1 din clasamentul pe club

1600 Km.

11.

fond tineret palmares

6 – din care: max. 2 din clasamentul pe club

3200 Km.

12.

fond maturi palmares

6 – din care: max. 2 din clasamentul pe club

3200 Km.

13.

general tineret

5 etape din care:

-2 etapă viteză – (max. 1 din clasamentul pe club)

-2 etape demifond (max. 1 din clasamentul pe club)

-1 etapa peste 600 km din clasamentul pe zona, judet sau grupare

1500 Km.

14.

general maturi

5 etape din care:

-2 etapă viteză – (max. 1 din clasamentul pe club)

-2 etape demifond (max. 1 din clasamentul pe club)

-1 etapa peste 600 km din clasamentul pe zona, judet sau grupare

1500 Km.

15.

general tineret

palmares

11 etape din care:

3 – 5 etapă viteză –(max. 2 din clasamentul pe club)

2- 6 etape demifond-( max. 2 din clasamentul pe club)

1 – 3 etape peste 600 km. din clasamentul pe zona, judet sau grupare

3000 Km.

16.

general maturi

 palmares

11 etape din care:

3 – 5 etapă viteză –(max. 2 din clasamentul pe club)

2- 6 etape demifond-( max. 2 din clasamentul pe club)

1 – 3 etape peste 600 km. din clasamentul pe zona, judet sau grupare

3000 Km.

17.

fond-maraton tineret

3 etape din care:

1-2 etape maraton din clasamentul pe zona, judet sau grupare

1-2 etape fond–(max. 1 din clasamentul pe club)

 

1800 Km.

18.

fond-maraton maturi

3 etape din care:

1 etapă maraton din clasamentul pe zona, judet sau grupare

2 etape fond–(max. 1 din clasamentul pe club)

 

1800 Km.

19.

fond-maraton palmares maturi

6 etape din care:

2 etape maraton din clasamentul pe zona, judet sau grupare

4 etape fond–(max. 2 din clasamentul pe club)

 

3600 Km.

20.

maraton as

maturi

2 etape > 800 Km. -1 an competiţional

(din clasamentul pe zona, judet sau grupare)

21.

maraton as

tineret

2 etape > 800 Km. 1 an competiţional

(din clasamentul pe zona, judet sau grupare)

22

maraton as

palmares

4 etape > 800 Km

2 ani competiţionali

(din clasamentul pe zona, judet sau grupare)

23.

super maraton

                          3 etape > 800 Km(din clasamentul pe zona, judet sau grupare)

2400

24.

as tineret

Punctajul cumulat în 10 etape concurs

1 an competiţional

-( max. 4 din clasamentul pe club)

25.

as maturi

Punctajul cumulat în 10 etape concurs

1 an competiţional

-( max. 4 din clasamentul pe club)

26.

as maturi palmares

20 etape *

27.

as fond

5 etape peste 500 km

(maxim 2 etape  din clasamentul pe club)

28.

as fond palmares

10 etape peste 500 km – 2 ani competiţionali

(maxim 4 etape din clasamentul pe club)

     *categoria as palmares maturi se realizează acumulând punctajul obţinut de un porumbel în 20 de etape de concurs, în 2 ani competiţionali consecutivi dar obligatoriu 10 etape în fiecare an.      

     Atentie – după cum observați, pentru fiecare categorie este stabilit un număr maxim de etape de pe club care vor fi luate în calcul la campionatul național, pentru definitivarea categoriei respective se vor adăuga penalitațile obținute la concursurile pe zonă, județ sau grupare ( la alegere ).

Art. 56  

     Toate categoriile de palmares ( 2 ani consecutivi ) se vor realiza conform criteriilor mai sus menţionate, dar obligatoriu cu participarea a cel puţin o etapă din fiecare an.

Art. 57  

     Campionatul Naţional al columbofililor ( categorii )     

Nr.crt.

Denumirea categoriei

(campionatul F.R.S.C.)

Nr. de etape

realizate

Total Km.

( minim )

1.

 viteză crescător

5 – din care: max. 2 din clasamentul pe club

750 Km.

2.

viteză palmares crescător

10-din care: max. 4 din clasamentul pe club

1500 Km.

3.

demifond crescător

4 – din care: max. 2 din clasamentul pe club

1300Km.

4.

demifond palmares crescător

8– din care: max. 4 din clasamentul pe club

2600 Km.

5.

fond crescător

3 – din care: max. 1 din clasamentul pe club

1600 Km.

6.

fond palmares crescător

6 – din care: max. 2 din clasamentul pe club

3200 Km.

7.

general crescător

5 etape din care:

2 etape viteză – (max. 1 din clasamentul pe club)

2 etape demifond (max. 1 din clasamentul pe club)

1 etapa peste 600 km din clasamentul pe zona, judet sau grupare

1500 Km.

8.

general

palmares crescător

10 etape din care:

4 etape viteză – (max. 2 din clasamentul pe club)

4 etape demifond (max. 2 din clasamentul pe club)

2 etapa peste 600 km din clasamentul pe zona, judet sau grupare

3000 Km.

 

9.

fond maraton crescător

3 etape din care:

1-2 etapă maraton din clasamentul pe zona, judet sau grupare

1-2 etape fond–(max. 1 din clasamentul pe club)

1800 Km.

10.

fond maraton palmares crescător

6 etape din care:

2-4 etape maraton din clasamentul pe zona, judet sau grupare

2-4 etape fond–(max. 2 din clasamentul pe club)

3600 Km.

11.

maraton as crescător

2 etape > 800 Km. -1 an competiţional

(din clasamentul pe zona, judet sau grupare)

12.

maraton as crescător

palmares

4 etape > 800 Km

2 ani competiţionali

(din clasamentul pe zona, judet sau grupare)

13.

super maraton

                          3 etape > 800 Km

              (din clasamentul pe zona, judet sau grupare)

2400

14.

As fond crescator

5 etape peste 500 km

maxim 2 etape din clasamentul pe club

15.

As crescător *

16.

As crescător palmares**

17.

As fond palmares crescator

10 etape peste 500 km – 2 ani competiţionali

maxim 4 etape din clasamentul pe club

     *  As crescător = viteză crescător + demifond crescător + fond crescător + general crescător +maraton as crescator ( punctajul pentru categoria As crescător se determină acumulând punctajele obţinute la categoriile prezentate mai sus )

     ** As crescător palmares = As crescător ( an curent ) + As crescător ( an precedent ).

  Art. 58

     Fiecare membru columbofil are posibilitatea ca la fiecare  etapă de concurs să-şi desemneze echipa de porumbei cu care va participa în campionatul columbofililor.

Pentru etapele de viteză şi demifond, echipa este formată din 5 ( cinci ) porumbei desemnaţi şi trecuţi pe fişa de îmbarcare la poziţiile 1 -5, iar  punctajul echipei la etapa respectivă se va calcula acumulând penalitatea primilor 2(doi) porumbei sosiţi din cei 5 (cinci ) desemnaţi.

Pentru etapele de fond şi maraton, echipa este formată din  5 (cinci ) porumbei desemnaţi şi trecuţi pe fişa de îmbarcare la poziţiile 1 -5, iar  punctajul echipei la etapa respectivă se va calcula acumulând penalitatea primilor 2 (doi) porumbei sosiţi din cei 5 (cinci ) desemnaţi.

Categoriile prevăzute în Campionatul Columbofililor, se vor realiza de către fiecare membru columbofil,  acumulând punctajul  echipelor  şi respectând criteriile de participare pentru fiecare categorie în parte.

Art.  59        

     Campionatul naţional inter – cluburi se desfăşoară respectând aceleaşi norme de participare prevăzute pentru campionatul naţional.

Art. 60 

     Campionatul Naţional de Toamnă ( participanţi, sunt doar puii inelaţi în anul în care sunt organizate concursurile ), se desfăşoară respectând normele de participare prezentate mai jos:

Nr.crt.

Denumirea categoriei

(campionatul naţ.)

Nr. de etape

realizate

Total Km.

( minim )

1.

 viteză pui

5 – din care: max. 2 din clasamentul pe club

750 Km.

2.

demifond pui

4 – din care: max. 2 din clasamentul pe club

1300 Km.

3.

general pui

5 etape din care:

2 etape viteză – (max. 1 din clasamentul pe club)

2 etape demifond (max. 1 din clasamentul pe club)

1 etapa peste 600 km din clasamentul pe zona, judet sau grupare

1500 Km.

4

fond pui

3 – din care: max. 1 din clasamentul pe club

1600 Km.

Art. 61 

     Campionatul Naţional de Toamnă ( crescători ) se desfăşoară respectând normele de participare prezentate mai jos:

Nr.crt.

Denumirea categoriei

(campionatul F.R.S.C.)

Nr. de etape

realizate

Total Km.

( minim )

1.

 viteză crescător pui

5 – din care: max. 2 din clasamentul pe club

750 Km.

2.

demifond crescător pui

4 – din care: max. 2 din clasamentul pe club

1300 Km.

3.

general crescător pui

5 etape din care:

2 etape viteză – (max. 1 din clasamentul pe club)

2 etape demifond (max. 1 din clasamentul pe club)

1 etapa peste 600 km din clasamentul pe zona, judet sau grupare

1500 Km.

4.

fond crescător

3 – din care: max. 1 din clasamentul pe club

1600 Km.

5.

viteză palmares crescător – pui

10-din care: max. 4 din clasamentul pe club

1500Km.

6.

demifond palmares crescător – pui

8 – din care: max. 4 din clasamentul pe club

2600 Km.

Art. 62

Categoria viteză palmares crescător – pui, respectiv demifond palmares crescător – pui ( 2 ani consecutivi ) se vor realiza, folosind numai etape din campionatul de toamnă (  jocul cu puii ), conform criteriilor mai sus menţionate, dar obligatoriu cu participarea a cel puţin o etapă din fiecare an.

Art. 63  

     Formula de calcul a punctajului atribuit fiecărui porumbel clasat, pentru toate tipurile de campionat este următoarea:

P = Loc în clasament x 1000 / Nr. porumbei angajaţi

Art. 64  

Fiecare clasament, indiferent de natura sa, se va întocmi respectând procentul de  20% din numărul porumbeilor lansaţi, conform fişelor de îmbarcare pentru etapa respectivă.

Clasamentele concursurilor sportive, a porumbeilor şi cel al crescătorilor se întocmesc, folosind un program creat pe calculator, unic al F.R.S.C.

Art.  65        

Ziua de zbor pentru fiecare tip de concurs, este dată de intervalul:

orele 05.00.00 ( dimineaţa ) – orele 22.00.00 ( seara )

  • Porumbeii marcaţi după orele 22.00.00 până la orele 24.00.00 sunt consideraţi sosiţi în prima zi de concurs, iar în clasament ora de sosire va fi 22.00.00.
  • Porumbeii marcaţi după orele 24.00.00 până la orele 05.00.00 vor fi consideraţi sosiţi a doua zi de concurs, iar în clasament ora de sosire va fi 05.00.00.

Art.  66 

Lotul olimpic care va reprezenta România la Olimpiada Columbofilă organizată de F.C.I., se va stabilii cu respectarea normelor de participare comunicate de către Federaţia Columbofilă Internaţională, pe care le anexăm prezentului regulament.

Art. 67 

FAPTE PENTRU CARE SE APLICĂ SANCŢIUNI

1)     Orice membru columbofil al Federaţiei Române de Sport Columbofil, indiferent de funcţia pe care o deţine în cadrul federaţiei este obligat să respecte Regulamentul Naţional Sportiv.

2)     Nepredarea planurilor de concursuri în termenele stabilite, atrage după sine sancţionarea cu mustrare scrisă a preşedintelui şi tehnicului grupării organizatorice de competiţii respective sau cu suspendarea rezultatelor clubului organizator.

3)     Concursurile organizate în afara perioadelor stabilite in Regulamentul Naţional Sportiv al Federaţiei Române de Sport Columbofil nu vor fi luate în calcul.

4)     Nepredarea listelor de start şi netrimiterea lor la omologator, duce la anularea rezultatelor crescătorilor respectivi sau a cluburilor sportive columbofile.

5)     Introducerea în concurs a unuia sau mai multor porumbei care nu au fost trecuţi pe lista de start, rezultatele acestora vor fi anulate.

Porumbeii care nu au fost introduşi în lista de start nu vor fi introduşi în clasamente.

6)     Clemarea propriilor porumbei atât la ceasurile mecanice cât şi la cele electronice, duce la anularea rezultatelor acelui crescător în anul competiţional respectiv şi comisia care semnează fişa.

7)     Primirea în concurs de către comisiile de îmbarcare a porumbeilor făra inele genealogice sau cu inele tăiate, modificate, duce la anularea etapei respective atât crescătorului cât şi a comisiei respecti

8)     Introducerea porumbeilor în maşina de transport fără cip sau clema, atrage anularea etapei respective atât crescătorului cât şi a comisiei respective la concursul respectiv.

9)     Refuzul delegatiilor trimise de Comisia Naţional Sportivă la anumite cluburi şi la domiciliul unor crescători, refuzul de prezentare a ceasului de cronometrare, va atrage suspendarea rezultatelor clubului respectiv sau crescătorului în sezonul competiţional respectiv ,iar clubul unde se constată asemenea abateri va fi suspendat dreptul de a mai îmbarca porumbei pe o perioada de trei ani şi va fi obligat să meargă la cel mai apropiat club pentru a îmbarca porumbeii.

10)Neanunţarea marcării fără clemă ( bătăilor în gol ) a tehnicului                 sportiv al clubului se considera tentative de fraudă şi duce la anularea rezultatelor a tuturor porumbeilor marcaţi în acel ceas.

11)Căsuţa cu două cleme marcate va fi anulată.

Nesigilarea ceasurilor mecanice de către comisia desemnată duce la suspendarea rezultatelor comisiei cât şi a crescătorului la etapa respectivă.

12)Nesigilarea mijlocului de transport între cluburile sportive sau după terminarea îmbarcării duce la suspendarea etapei respective.

13)Distrugerea de sigilii a mijlocului de transport sau scăparea de porumbei pe timpul transportului sau înainte de lansare , etapa respectivă va fi anulată.

14)Nefolosirea sistemelor GPS pe maşinile de transport porumbei este obligatorie. Nerespectarea acestei obligaţii duce la anularea etapei.

15)Columbofilii numiţi sau programaţi pentru a participa la comisiile de îmbarcare-desigilare sau la alte activităţi date de conducerea clubului şi nu se achita de aceste sarcini  le vor fi anulate rezultatele la etapa respectivă.

16)Introducerea în concurs a porumbeilor altor crescători care nu sunt membrii columbofili sau au mandat de suspendare duce la anularea rezultatelor columbofilului implicat pe anul competiţional în curs.

17)Fişele care nu au fost complectate corespunzător sau conţin modificări , sau nu este semnată în dreptul modificării sau remedierii făcute se anulează.

18)La ceasurile mecanice, banda care nu este perforata ( întepată ) , înainte de controlul iniţial sau conţine perforări între controlul iniţial şi cel final , se anulează.

19)La ceasurile mecanice fără clapetă este obligatorie introducerea clemelor în cuiburi, nerespectarea acestor proceduri duce la anularea ceasului respectiv.

20)Ceasurile mecanice, fixarea indicatorului zilei se face pe linia de pe cadran a ultimei cifre ( cea mai mare ) specifice fiecărui ceas şi anume pe ziua a 7-a, a 10-a sau a 12-a ( perioada maximă de funcţionare a ceasurilor ). Pentru ceasurile Junior, Benzing si Paloma fixarea zilei se face pe ziua a 7-a iar fixarea orei se face la o ora întreaga nu mai târziu de ora 20, orarul trebuie sa fie fixat pe ora stabilită iar minutarul să fie la 0.

Organizatorul decide fixarea orei de pornire şi oprire ( aceasta este obligatorie pentru toţi columbofilii participanţi ). Dacă un ceas mecanic nu porneşte la ora fixată se poate porni la şi 15 minute după ora stabilită.

Nerespectarea acestor indicaţii benzile ceasurilor respective vor fi anulate.

21)La ceasurile mecanice abaterile mai mari de 3 minute in 24 de ore, iar la ceasurile electronice de 30 secunde in 24 de ore, rezultatele respective vor fi anulate.

22)În cazul ceasurilor mecanice care au banda ruptă sau sunt oprite şi cele în care nu s-au marcat porumbeii, crescătorii respectivi au obligaţia să se prezinte la clubul unde a îmbarcat porumbeii cu ceasurile sigilate pâna la următoarea îmbarcare, dacă nu rezultatele sezonului respectiv vor fi anulate inclusive şi la cele electronice dacă nu sunt prezentate la desigilare.

23)La ceasurile mecanice cu două tambururi banda de cronometrare trebuie fixată pe tamburul interior nu pe cel exterior, în caz contrar ceasul va fi anulat.

24)Cuplarea cipurilor electromagnetice se face de o persoana desemnată de club pentru aceasta procedura.

     ATENŢIE! Se interzice cuplarea cu inele senzor care nu poartă marca    producătorului.

25)Lista de cuplări  se va tipării în trei exemplare înainte de prima îmbarcare , obligatoriu semnată de crescător. Un exemplar va fi ataşat dosarului cu listele de start care merge la omologator, una la club şi un exemplar va rămâne la crescător.

Cine nu respectă această procedură, rezultatele nu vor fi luate în calcul.

26)La ceasurile electronice îmbarcarea se face doar cu ceasul atomic sau GPS conectate la sistemul de club.

27)Evidenţierea rezultatelor ceasurilor electronice se va face doar prin intermediul sistemului de club cu ceasul atomic sau GPS conectate.

28)Îmbarcarea sau evidențierea rezultatelor se face obligatoriu pe fișe tipizate și se va tipării pe partea inserată cu sigla F.R.S.C. Nerespectarea acestor proceduri duce la anularea fișelor respective.

29)Fișele ceasurilor electronice care nu au ora setării se anulează iar dacă în dreptul unui porumbel nu apare OK acel porumbel nu va fi introdus în clasament .Se interzice schimbarea senzorului unui porumbel în timpul sezonului de concursuri, excepție face atunci când se constată la îmbarcare ca senzorul nu mai funcționează. După recuplare se va scoate obligatoriu o nouă listă de cuplări care se va atașa la dosarul de la etapa respectivă.

Nerespectarea acestei operațiuni, rezultatele porumbelului respectiv nu vor fi luate în calcul.

30)La îmbarcarea și desigilarea ceasurilor electronice fișa se va tipării în trei exemplare, una va fi atașată la dosarul concursului respectiv, una va rămâne la club iar cea de a treia se va înmâna crescătorului. Crescătorul are obligativitatea de a verifica înscrisurile de pe fișe iar dacă constată nereguli comisia are obligația de a remedia eventualele greșeli. Fișele vor fi semnate de către comisie și crescător. Dacă nu se respectă aceste proceduri și se constată nereguli etapa respectivă va fi anulată atât crescătorului cât și comisiei de îmbarcare.

31)Dacă un membru columbofil va fi în stare de ebrietate la activitațile organizate de club și va crea incidente, etapa respectivă i se va anula.

32)Orice încercare de fraudare a concursurilor generează suspendarea crescătorului respectiv de la 1 la 10 ani.

33)Dacă la un club se constată încercarea de fraudare a rezultatelor generează suspendarea celor implicați pe o perioada de la 3 la 10 ani.

34)Furtul de cleme, cipuri și porumbei pe timpul îmbarcării sau în timpul transportului generează o suspendare a celor în cauză între 5 și 15 ani.

35)Dacă la un club sportiv columbofil afiliat la Federația Romană de Sport Columbofil se constată nereguli repetate, fraudarea rezulatelor sau încălcarea Regulamentului Național Sportiv genereaza dezafilierea acelui club pe o perioada stabilită de Comisia de Disciplina și Biroul federal al Federației Române de Sport Columbofil.

36)Netrimiterea plicului cu documentele necesare de la lansarea porumbeilor la omologatorul desemnat genereaza anularea rezulatelor etapei respective. În cazul în care se întamplă ca delegatul lansator din localitatea de lansare să nu ajungă sau să refuze să vină la confirmarea lansării va fi anunțat telefonic Președintele C.N.S. sau unul din membrii C.N.S. care vor lua o decizie dacă nu va fi luate în seamă aceste recomandări etapa respectivă va fi anulată.

37)Nerespectarea termenilor de trimitere a dosarelor și centralizatoarelor la omologator duce la suspendarea rezultatelor tehnicului sportiv, al clubului organizator de concursuri.

     ATENȚIE! Toate aceste abateri de la anexa acestui regulament poate genera suspendarea sau excluderea din activitatea sportiv columbofilă a oricărui membru al Federației Române de Sport Columbofil.

 

                                                                                                 Anexa nr. 1

 

PLAN DE CONCURSURI

PENTRU ANUL COMPETIŢIONAL …………

– pentru etapele de viteză şi demifond –

                                                                  APROB

                                                                  COMISIA NAŢIONAL SPORTIVĂ

                                                                  PREŞEDINTE C.N.S.

ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ ORGANIZATOARE DE COMPETIŢIE __________________

CLUBUL SPORTIV ORGANIZATOR DE COMPETIŢIE ___________________________

Nr.

crt.

Data

Lansării

 

Localitatea

de lansare

Distanţa de calcul ( km.)

(medie)

Categoria unde etapa

poate să fie încadrată

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

I.   EVIDENŢIEREA CLUBURILOR SPORTIVE PARTICIPANTE

CLUBURI SPORTIV COLUMBOFILE PARTICIPANTE:

 

Nr. crt.

Denumirea clubului

Judeţ

Nr. crt.

Denumirea clubului

Judeţ

1.

 

 

8.

 

 

2.

 

 

9.

 

 

3.

 

 

10.

 

 

4.

 

 

11.

 

 

5.

 

 

12.

 

 

6.

 

 

13.

 

 

7.

 

 

14.

 

 

 

  1. II.               STABILIREA GRUPELOR DE CLUBURI ŞI A TIPURILOR

                        DE CLASAMENTE CE URMEAZĂ A FI ÎNTOCMITE

Clubul

Participant

TIPURI DE CLASAMENTE

Clasament

pe club

Clasament

zonal

Zona 1

Clasament

zonal.

Zona 2

Clasament

zonal

Zona3

Clasament

judetean

Clasament

grupare

(lansare)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Notă:  – clubul sportiv columbofil are dreptul să întocmească maxim patru tipuri de clasamente pentru fiecare etapă, respectând prevederile acestui regulament

–  în dreptul fiecărui club participând se va bifa cu “X” tipurile de clasamente ce urmează a fi întocmite pentru sezonul competiţional al anului curent.

             PREŞEDINTE                                               RESPONSABIL TEHNIC

 

                                                                                                       Anexa nr. 2

PLAN DE CONCURSURI

PENTRU ANUL COMPETIŢIONAL ………..

– pentru etapele de fond şi maraton –

 

 

                                                                  APROB

                                                                  COMISIA NAŢIONAL SPORTIVĂ

 

                                                                  PREŞEDINTE C.N.S.

 

 

ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ ORGANIZATOARE DE COMPETIŢIE __________________

 

CLUBUL SPORTIV ORGANIZATOR DE COMPETIŢIE ___________________________

 

 

Nr.

crt.

Data

Lansării

 

Localitatea

de lansare

Distanţa de calcul ( km.)

Categoria unde etapa

poate să fie încadrată

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

I.   EVIDENŢIEREA CLUBURILOR SPORTIVE PARTICIPANTE

 

CLUBURI SPORTIV COLUMBOFILE PARTICIPANTE:

 

Nr. crt.

Denumirea clubului

Judeţ

Nr. crt.

Denumirea clubului

Judeţ

1.

 

 

8.

 

 

2.

 

 

9.

 

 

3.

 

 

10.

 

 

4.

 

 

11.

 

 

5.

 

 

12.

 

 

6.

 

 

13.

 

 

7.

 

 

14.

 

 

 

II.       STABILIREA GRUPELOR DE CLUBURI ŞI A TIPURILOR

                        DE CLASAMENTE CE URMEAZĂ A FI ÎNTOCMITE

Clubul

Participant (*)

TIPURI DE CLASAMENTE

Clasament

pe club

Clasament

zonal

Zona 1

Clasament

zonal

Zona 2

Clasament

zonal

Zona 3

 Clasament

judetean

Clasament

Grupare.

(lansare)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

     Notă:  – clubul sportiv columbofil are dreptul să întocmească maxim patru tipuri de clasamente pentru fiecare etapă, respectând prevederile acestui regulament

–                     in dreptul fiecărui club participant se va bifa cu “X” tipurile de clasamente ce urmează a fi întocmite pentru sezonul competiţional al anului curent.

–                     se va bifa cu steluţă (*) în dreptul cluburilor desemnate ca centre de îmbarcare.

         PREŞEDINTE                                         RESPONSABIL TEHNIC   

 

 

 

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s